Aflata la intersectia dintre psihologie , arta si psihiatrie, Terapia prin artă este o formă de psihoterapie emotionala, expresiva, non-verbala, centrata pe persoana care integreaza arta vizuală în cadrul procesului terapeutic, oferind clienților un mijloc non-verbal de comunicare și exprimare, pentru a trata dificultatiile cu care acestia se confrunta si pentru a le îmbunătăți starea psihica și emoțională.

Terapia prin arta (art terapia) este de asemenea o forma de psihoterapie ce combina teoriile si tehnicile traditionale ale psihoterapiei cu intelegerea aspectelor psihologice ale procesului creativ. Nu este o activitate de recreere sau o lectie de arta, desi sedintele de terapie pot fi foarte placute.

Istoria și aparitia profesiei
Rădăcinile terapiei prin artă pot fi vazute încă de la primele civilizații, unde arta era folosită ca un mijloc de vindecare și comunicare, cu toate acestea, ca profesie, a aparut doar pe la mijlocul anilor ’50 aproape concomitent in USA si in Anglia, pionierii domeniului fiind preponderent psihologi.
Psihologul Margaret Naumburg (unul din pionierii terapiei prin arta) se referea la munca ei terapeutica ca terapiei prin arta. Aceasta se baza pe ideea de a folosi arta pentru a elibera inconstientul prin incurajarea de asocieri libere. Opera de arta rezultata era considerata un discurs simbolic, iar pacientul era incurajat sa-l interpreteze si sa-l analizeze.

General vorbind, tehnicile terapiei prin arta (Art Therapy) au la baza idea ca orice persoana, indiferent de varsta sau pregatire artistica, are capacitatea latenta de a-si proiecta conflictele interne intr-o forma vizuala ce permite ulterior verbalizarea lor.

Arta largeste experienta umana prin crearea echivalentului ei, este o zona in care experienta poate fi aleasa, variata si repetata dupa propria vointa. Cu alte cuvinte, arta este rationalizarea trairilor interioare intr-o forma cuprinzatoare si compresiva. Procesul crearii de arta permite un dialog cu sine, iar concluziile dialogului pot deveni o declaratie catre lume.

Terapia prin arta a fost folosita initial in lucrul terapeutic cu adultii cu afectiuni psihiatrice, in sanatorii, azile si institutiile de sanatate mintale si doar apoi in scoli – terapia prin arta in comunitatea copiilor.

Dr. Max Simon este primul psihiatru care a studiat si analizat arta si scrisul bolnavilor psihic si a evidentiat relatia dintre stilul artistic si problemele psihiatrice.

Cesare Lombroso a publicat in 1880 un articol in care evidentiaza cele 13 caracteristici ale bolii psihice. Tot el evidentiaza legatura dintre arta primitiva si arta bolnavilor psihic.

Ernst Kris (psihiatru si istoric de arta austriac) a studiat arta dintr-o perspectiva psihanalitica. A considerat ca in cazul afectiunilor psihiatrice, exista o relatie slabita intre Ego si realitate si producerea de arta spontana este o incercare de a contrabalansa slabirea relatiei.

In multe spitale si institutii de sanatate mintala au fost incluse programe de terapie prin arta cand s-a observat cum aceasta forma de terapie poate incuraja exprimarea dar si dezvoltarea emotionala si cognitiva. Terapia prin arta a continuat, de-a lungul timpului, sa se dezvolte devenind un instrument important in evaluare, comunicare si tratament.

De la mijlocul secolului XX, terapia prin arta a devenit o profesie, fiind recunoscută și integrată în diverse sisteme de sănătate și educație. Organizații profesionale, precum British Association of Art Therapists (BAAT) American Art Therapy Association (AATA), sprijină și reglementează practica, asigurând standarde de formare și supervizare pentru terapeuți.

Cladita pe scheletul psihologiei, terapia prin arta are diferite directii si orientari. Desi programele de formare din ultimii 20 de ani se bazeaza preponderent pe psihologia umanistă exista terapeuti prin arta a caror orientare profesionala este preponderent psihanalitica, comportamentala sau cognitiva. Nici daca ne limitam la identitatea profesionala umanista lucrurile nu se simplica, caci exista o multitudine de abordari: gestalica, fenomenologica, narativa, existentialista, centrata pe persoana etc.

Modul de abordare, scopul si conduita oricarui fel de terapie prin arta sunt in mod normal determinate de teoria psihologica careia ii sunt asociate. Insa, indiferent de abordarea psihodinamica (gestaltica, fenomenologica, umanista, comportamentala, cognitiva etc.) exista patru obiective comune in orice forma de terapie prin arta: catharsis, introspectie, comunicare si control.

Terapia prin arta, asemenea celorlalte forme de psihoterapie, lucreaza in general cu metafore, acestea avand un rol imens in psihoterapie. Metaforele isi prezinta mesajul indirect, deghizat in imagini, permitand subtilitati. Ascultatorul poate raspunde mesajului de suprafata sau mesajului ascuns, profund. Metafora inlesneste astfel incursiunea in profunzime, intr-un mod sigur clientului si ulterior gasirea solutiilor.

In terapia prin arta, procesul si lucrarea artistica permit accesarea multiplelor nivele de semnificatii, constiente sau inconstiente. Metaforele artistice ajuta clientii sa reformuleze experientele lor privind situatiile dintr-o noua perspectiva transpunandu-le concret in imagini vizuale. Intr-un sens larg, toate lucrarile de arta fac vizibile sau ascund descrieri ale celui care le-a creat, fiind deseori descrieri metaforice, caci imaginile aduc la lumina trairile artistului.

Continutul metaforic al lucrarii de arta permite lucrul cu nivele profunde de gandire si comunicare. Terapeutul foloseste in mod spontan metaforele pentru a descoperi, dezvalui si transmite adevaruri. Cand terapeutul raspunde imaginilor metaforice ale clientului cu propriile sale metafore, determina un proces de dezvoltare, de evolutie a imaginii. Astfel, o imagine da nastere alteia, iar rezultatul poate schimba modul clientului de intelegere. Acest proces determina schimbari interne ale felului in care clientul gandeste, simte sau se comporta, lucrarile oferindu-i clientului posibilitatea dezvoltarii de sine sau a vindecarii.

In terapia prin arta, lucrarea de arta este vazuta ca „al treilea” membru al relatiei terapeutice. Clientul, terapeutul si lucrarea sunt parteneri egali ai acestei relatii. Atat pacientul cat si terapeutul pot crea arta pentru a exprima ganduri si trairi ce pot fi sau sunt considerate inacceptabile sau greu de exprimat in cuvinte. Lucrarea de arta este despre noi, despre lumea nostra interioara si cea exterioara, arta fiind calea nostra de a ne conecta acestora. Astfel, terapia prin arta nu se adreseaza doar celor ce au anumite probleme sau afectiuni, ci este pentru noi toti, cei ce ignoram sau ne-am pierdut creativitatea, partea ludica, legatura cu trairile noastre.

„Lucrarile de arta poarta in ele leacul, energiile, spiritele creative si vitalitatea ce iti vor permite sa te porti liber. Fii deschis pentru ele si permite-le sa iti calmeze emotiile si sa-ti activeze pasiunile.” (McNiff, 2004)